Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 21-03-2013
Tematica: "minoritatea română" în județele Covasna și Harghita (cazul bentiței tricolore)
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Marian Păvălașc
Titlul articolului: REVOLTĂTOR. Vinovată că a purtat o bentiță tricoloră în Covasna. Fata a fost amenințată cu moartea. Părinții ei au fost mustrați de autoritățile școlare
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/vinovata-ca-a-purtat-o-bentita-tricolora-in-covasna-fata-amenintata-cu-moartea-de-etnici-1.html


Ministerului Educaţiei a anunțat că va face verificări la Liceul "Korosi Csoma Sandor" din Covasna. În schimb, Keresztely Irma, inspectorul general școlar, a susținut că gestul fetei de a purta o bentiță tricoloră a fost unul teribilist.  1 /2.Sabina Elena a fost amenințată pentru că a venit la școală cu o bentiță tricolorăMai mult, inspectorul general a declarat că a purtat discuții cu fata și cu părinții săi pentru a li se atrage atenția ca pe viitor să nu-i mai provoace pe colegii maghiari.Reamintim că două eleve în clasa a IX-a la liceul Korosi Csoma Sandor din Covasna au purtat bentițe tricolore pe 15 martie, cu ocazia Zilei Maghiarilor. Fotografia cu una dintre ele a fost publicată pe internet, iar Sabina Elena a început să primească amenințări cu moartea. "De 1 Decembrie au venit mai mulţi colegi maghiari cu tricouri cu harta Ungariei Mari şi cu un steag unguresc. Când noi am cântat imnul naţional, au început să huiduie şi să ne facă semne obscene. Mai mult ei au instigat prin ceea ce-au făcut de 1 Decembrie", a declarat eleva pentru "Cotidianul".
Conform unor site-uri și bloguri, cel care a amenințat-o pe elevă este Zsolt Lendvay Simon, un naționalist maghiar. Mesajul scris de acesta conțini injurii la adresa poporului și României.""Ministerul promite o anchetă, inspectorul general spune că a fost un gest teribilist al româncei"În urma situaţiei sesizate la grupul şcolar «Korosi Csoma Sandor» din Covasna  o echipă a Ministerului Educaţiei Naţionale va verifica evenimentele petrecute în incinta unităţii de învăţământ. Ministerul Educaţiei Naţionale va da publicităţii rezultatele acestei verificări, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale", a anunţat instituţia într-un comunicat de presă.Și șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a cerut un raport conducerii Liceului mixt "Korosi Csoma Sandor" din oraşul Covasna.Cu toate acestea, într-o intervenție la postul Realitatea, Keresztely a susținut că gestul fetei de a purta o bentiță tricoloră a fost unul teribilist. Mai mult, inspectorul a declarat că a purtat discuții cu fata și cu mama sa pentru a li se atrage ca pe viitor să nu mai provoace incidente."Trebuie să vedem care sunt motivele comportamentului acestei eleve şi din acest motiv am cerut conducerii liceului să efectueze o analiză şi să finalizeze până mâine (joi - n.r.) la prânz un raport", a spus aceasta.Fata a fost cea amenințată cu exmatriculareaSora Sabinei a postat un mesaj pe pagina sa de facebook în care face dezvăluire despre modul cum s-au purtat autoritățile școlare. "Sabina a fost data afara din piesa de teatru in care a fost pusa acum cateva zile si culmea era si rolul principal. Au vrut sa o exmatriculeze și să îi scadă nota la purtare, dar au renunțat la idee in momentul în care mama a luat atitudine, ea prezentandu-se la scoala cu un mediator și câțiva membii ai consiliului părinților.Diriginta a fost interogată asupra faptului ca s-a prezentat in fata Sabinei cu un obiect contondent, iar ea, dupa ce a fost intrebată ca de ce a acționat într-un asemenea mod, a răspuns: "Am fost pusă ".În acel moment, mama a cerut dirigintei să îi înapoieze tricolorul Sabinei și să îi ceara scuze pentru ceea ce a facut! Direcțiunea s-a atacat foarte tare și astfel a renunțat la sanctiunile care erau propuse.La întâlnire a mai participat primarul, inspectoarea generala a ISJ Covasna. În ceea ce priveste amenințarea cu moartea, s-au luat masuri. A fost depusă o plângere, iar poliția se va ocupa de cautarea acestui " domn" .Pentru a o proteja pe Sabina, în urmatoarele luni ea va fi dusă și adusă (de) la școala de un domn polițist. Ancheta continuă și o sa va mai țin la curent cu alte noutăți!P.S. Va multumim tuturor pentru sustinere, apreciere si ganduri bune!"Poliția îi caută pe cei care au amenințat-o
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Diana Lolu, a declarat că poliţiştii vor lua măsuri de prevenire a violenţei în zona Liceului "Korosi Csoma Sandor", având în atenţie şi cazul elevei ameninţate după ce a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc. Aceasta a explicat că s-a deschis un dosar penal cu autor necunoscut şi poliţiştii caută persoana care a postat pe o reţea de socializare o ameninţare la adresa elevei respective.""Consiliul Elevilor: fata a fost discriminatăReprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor sunt de părere că împotriva elevei s-au produs acţiuni de discriminare. "Consiliul Naţional al Elevilor condamnă acţiunile de discriminare desfăşurate de elevii şi de cadrele didactice aparţinând minorităţilor naţionale faţă de eleva româncă Sabina Elena din judeţul Covasna, acţiuni care contravin Constituţiei României şi drepturilor fundamentale ale omului", se arată într-un comunicat.Citește și opinia:Victimele și vinovații bentiței tricolore, de Mălin BotAr fi bine dacă toți elevii din toată România ar purta cu sfințele culorile drapelului nostru. Este inacceptabil ceea ce face conducerea liceului din Covasna cu Sabina Elena și modul în care gestionează acum situația directorul Simon Istvan. La fel cum este inacceptabilă reacția inspectorului școlar general din Covasna, Keresztely Irma, care spune că un astfel de gest este "teribilist".Doamna Keresztely se fudulește cu o funcție importantă în județ, o funcție pe care o ocupă într-o instituție a statului român, de la care încasează un salariu frumușel. Este jenant să aibă o astfel de atitudine!

Citiţi mai mult: REVOLTĂTOR. Vinovată că a purtat o bentiță tricoloră în Covasna. Fata a fost amenințată cu moartea. Părinții ei au fost mustrați de autoritățile școlare > EVZ.ro https://www.evz.ro/detalii/stiri/vinovata-ca-a-purtat-o-bentita-tricolora-in-covasna-fata-amenintata-cu-moartea-de-etnici-1.html#ixzz2jl0ur6oJ EVZ.ro     
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.